În pădurile Siberiei

Am înţeles la un moment dat că de unul singur nu voi putea schimba lumea. Aşa că nu mi-a rămas decât să mă duc undeva departe de lume să trăiesc singur într-o cabană. În pădurile Siberiei. Am cumpărat o izbă de lemn pe tărâmurile nimănui la marginea lacului Baikal. Acolo la cinci zile de mers pe jos de prima aşezare umană înconjurat de natura sălbatică am încercat timp de şase luni să descopăr fericirea. Şi cred că am reuşit. Doi câini o vatră nişte vreascuri de foc şi o fereastră de la care puteam privi lacul – nici n-aveam nevoie de mai mult în viaţă. Nu cumva libertatea înseamnă în primul rând să fii stăpân pe timpul tău? Nu cumva fericirea înseamnă la urma urmei să ai parte din plin de singurătate spaţiu şi linişte – lucruri care le lipsesc oamenilor din marile oraşe? Atât timp cât există cabane pierdute în locuri neştiute de nimeni nu e totul pierdut.